Cu Tănase în Ligă!

Cu Tănase în Ligă!
  • Publicat:
  • Actualizat:

La Dinamo finalul sezonului este de totul sau nimic. Dorința supremă este Champions League, de la suporteri pâna oamenii din lojă participarea în această competiție fiind marele vis. În sens contrar urmează recesiunea. Vânzări pe bandă rulantă, remanieri salariale.

Totuși, șefii din Ștefan cel Mare fac calcule pentru varianta optimistă. Iar Cristi Borcea a fixat o primă țintă în cazul în care echipa va ajunge în mult visatele grupe ale Ligii Campionilor. Președintele executiv a pus ochii pe  un fotbalist râvnit de multe echipe din România, dar și din străinătate. Este vorba de proaspătul internațional, Cristi Tănase, fotbalist care a impresionat la echipa națională în dubla de tristăa amintire cu Serbia și Austria. Mai mult, argeșeanul a și reușit să înscrie în meciul de la Klagenfurt. Șeful roș-albilor l-a mai dorit și în iarnă pe Tănase, la pachet cu Tameș, dar atunci prețul cerut de Cornel Penescu a fost unul considerat astronomic.

Îl vrea și Herta Berlin

Evoluțiile din ultimul timp au atras atenția mai multor cluburi din străinătate pentru noua vedetă a Piteștiului. Astfel, nemții de la Hertha Berlin au și trimis mai mulți scouteri pentru a-l monitoriza pe mijlocașul în vârstă de 22 de ani.  “A fost urmărit la meciul cu Universitatea Craiova de șeful scouterilor clubului nostru. Nu este un jucător rău. Ne-a plăcut”, a fost concluzia managerului Herthei, Dieter Hoeness.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV! Chris Martin a luat decizia. Babasha cântă şi diseară sau NU?!
EXCLUSIV! Chris Martin a luat decizia. Babasha cântă şi diseară sau NU?!
120.000.000€ din Anglia pentru un titular de la Real Madrid! Florentino Perez a luat decizia
120.000.000€ din Anglia pentru un titular de la Real Madrid! Florentino Perez a luat decizia
Anca Molnar, condusă pe ultimul drum! Scene sfâșietoare au avut loc la căpătâiul make-up artistei. Soțul și fiul ei nu s-au dezlipit de sicriu
Anca Molnar, condusă pe ultimul drum! Scene sfâșietoare au avut loc la căpătâiul make-up artistei. Soțul și fiul ei nu…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Cum a aflat Anca Molnar că are o TUMORĂ pe creier. Simptomul BANAL pe care l-a ignorat
Cum a aflat Anca Molnar că are o TUMORĂ pe creier. Simptomul BANAL pe care l-a ignorat
A murit la doar 35 de ani din cauza unui cancer devastator. Tragedie în showbiz-ul românesc
A murit la doar 35 de ani din cauza unui cancer devastator. Tragedie în showbiz-ul românesc
BANCUL ZILEI. Diriginta: - Alo, domnul Bulă? Să ştiţi că băiatul dumneavoastră a fugit de la şcoală...
BANCUL ZILEI. Diriginta: - Alo, domnul Bulă? Să ştiţi că băiatul dumneavoastră a fugit de la şcoală...
Onorariu-record pentru un avocat din România. Cât a primit apărătorul lui Mario Iorgulescu
Onorariu-record pentru un avocat din România. Cât a primit apărătorul lui Mario Iorgulescu
Metoda ANTICĂ de la indieni! Răcoare în casă cu un SINGUR vas de teracotă
Metoda ANTICĂ de la indieni! Răcoare în casă cu un SINGUR vas de teracotă
Milionarul care i-a luat locul lui Cristi Borcea în viaţa Alinei Vidican, dat peste cap de româncă. A asaltat-o cu mesaje!
Milionarul care i-a luat locul lui Cristi Borcea în viaţa Alinei Vidican, dat peste cap de româncă. A asaltat-o cu…
Anunț viral în piață. Cu câți lei se vinde 1 kilogram de 'roșii Spania culese de români'
Anunț viral în piață. Cu câți lei se vinde 1 kilogram de 'roșii Spania culese de români'
Lege pentru mașinile cu aer condiționat. RAR nu-ți dă voie să circuli. Șoferii sunt obligați
Lege pentru mașinile cu aer condiționat. RAR nu-ți dă voie să circuli. Șoferii sunt obligați
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Cum a reacționat patronul unui bar după ce şase turişti au băut 27 de beri la micul dejun şi au plecat fără să plătească
Cum a reacționat patronul unui bar după ce şase turişti au băut 27 de beri la micul dejun şi au…
Farul Constanţa anunţă încetarea relaţiilor contractuale cu încă un jucător al echipei
Farul Constanţa anunţă încetarea relaţiilor contractuale cu încă un jucător al echipei
Trebuie să acorzi prioritate în sensul giratoriu dacă ÎNTORCI?
Trebuie să acorzi prioritate în sensul giratoriu dacă ÎNTORCI?
Fiul Ancăi Molnar, ipostază sfâșietoare lângă sicriul make-up artistului. Mesajul publicat prin care își plânge mama
Fiul Ancăi Molnar, ipostază sfâșietoare lângă sicriul make-up artistului. Mesajul publicat prin care își plânge mama
×